U******* A************ T********** A C****** D*******
ReclamantP******** C******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ – COMUNA DRÂNCENI, reprezentată prin Primar, cu sediul în Sat. Ghermăne?ti, Com. Drânceni, Jud. Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul P******** C******, şi, în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzilor contravenţionale în cuantum total de 1.150 lei, ce i-au fost aplicate pârâtului prin procesele-verbale de constatare ?i sanc?ionare a contraven?iilor: - seria PA nr. 0338148 din 28.01.2012, în cuantum de 850 lei; - seria PA nr. 1411019 din 10.04.2013, în cuantum de 300 lei; cu 80 de ore activitate în folosul comunită?ii. Sancţiunea, ce totalizează 80 ore activitate în folosul comunităţii, va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei Comunei Drânceni, Jud. Vaslui. Dispune emiterea mandatului de executare conform prezentei sentinţe. Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică Primarului Comunei Drânceni, Jud. Vaslui, Poliţiei Comunei Drânceni, precum şi contravenientului. Contravenientul se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul ?i motivele de apel se depun la Judecătoria Hu?i, sub sanc?iunea anulării apelului. Pronun?ată azi, 21.12.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Hotarare 1298/2020 din 21.12.2020Amână pronun?area în cauză la data de 21 Decembrie 2020. În aplicarea disp.art.396 al.2 Cod.pr. civilă, pronun?area solu?iei se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2020