S***** I****
InculpatS***** C*****
InculpatT***** R***
Parte civilăI.Ia act că prin încheierea din 21.10.2020 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Simion Ionuţ din infracţiunea de furt calificat prev. de prev. de art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. în infracţiunea de furt calificat prev. de prev. de art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b din C. pen. În temeiul art.228 alin. 1 – 229 alin.1 lit. d şi alin. 2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.396 alin.10 Cpp condamnă pe inculpatul SIMION IONU? la 1 an şi 4 luni închisoare, în regim de deten?ie, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 67 alin.1 rap la art.66 alin.1, lit. a, b C. pen. interzice inculpatului Simion Ionuţ ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin.1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului Simion Ionuţ ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.399 alin.1C.pp menţine starea de arest preventiv a inculpatului Simion Ionuţ. În baza art.72 alin.1C.p. scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului Simion Ionuţ perioada reţinerii şi arestării preventive de la 06.08.2020 la zi. II. În temeiul art.48 alin.1 C.p rap. la art.228 alin. 1 – art.229 alin.1 lit. d ?i alin. 2 lit. b din C.pen. cu aplic. art.396 alin.10 C.p.p condamnă pe inculpatul S***** C***** la 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. În baza art. 67 alin.1 rap la art.66 alin. (1) lit. a, b C. pen. interzice inculpatului S***** C***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului S***** C***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicate inculpatului S***** C***** şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul S***** C***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. impune inculpatului S***** C***** să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul S***** C***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Lupşanu ?i/sau a ?colilor Gimnaziale de pe raza com. Lupşanu pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului S***** C***** asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării ori neexecutării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, precum şi in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 241 al. 11 lit. a C.p.p. constată încetată de drept măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul S***** C***** prin încheierea din 07.08.2020 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Lehliu Gară, men?inută prin încheierile din 31.08.2020, 28.09.2020 ?i din 21.10.2020. În baza art. 399 alin. 3 lit. b C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S***** C***** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 18/UP/07.08.2020 emis de Judecătoria Lehliu Gară, dacă nu este re?inut sau arestat în altă cauză. În baza art. 404 al. 4 lit. a C.p.p. constată că inculpatul S***** C***** a fost reţinut şi arestat preventiv de la 06.08.2020 la zi. III. În act că prejudiciul produs părţii civile T***** R*** (domiciliată în com. Lupşanu, sat Radu-Vodă, str. Al Ioan Cuza, nr.644, jud. Călăraşi) a fost acoperit prin restituire, iar partea civilă a renunţat la pretenţiile civile suplimentare în cuantum de 500 lei. IV. În baza art.112 alin.1 lit.a C.p. dispune confiscarea de la inculpatul Simion Ionuţ a sumei de 400 lei, iar de la inculpatul S***** C***** a sumei de 350 lei. V. În baza art.397 alin. 3 C.p.p. dispune restituirea către inculpatul Simion Ionuţ a tricoului de culoare albă cu imprimeu şi a perechii de papuci de culoare gri cu albastru, bunuri aflate la camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi – Poliţia or. Lehliu-Gară conform dovezii seria CL, nr.349698/10.08.2020, cu obligaţia pentru inculpat să le păstreze până la pronunţarea unei hotărâri definitive. VI. În baza art. 274 alin.1 ?i 2 C.p.p obligă pe inculpa?ii Simion Ionuţ şi S***** C***** la plata a câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sume în care nu este inclus onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul Simion Ionuţ, onorariu în cuantum total de 1663 lei, pentru asisten?a juridică in cadrul camerei preliminare ?i fond (d-na av. Nicolae Nicoleta Laurenţia din Baroul Călăraşi), acesta urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămânând în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi – 02.11.2020.
Hotarare 177/2020 din 02.11.2020Pentru lipsa dosarului de fond, ataşat contestaţie de verificare a măsurii prevenitive înaintată la Tribunalul Călăraşi, stabileşte pronun?area la data de 02.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020Stabileşte pronun?area la 28.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020