D**** C******* D***
ReclamantA************ F******* P***** M****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Driha Cristina, în contradictoriu cu pârâta A************ F******* P***** M****, având ca obiect anulare act administrativ, obligaţie de a face. Anulează Decizia Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 124/DCD/11.06.2020, publicată la data de 11.06.2020, de respingere a dosarului de finanţare nr. RO11-3174 privind montarea de panouri fotovoltaice pentru imobilul proprietatea reclamantei, precum şi Decizia Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 188/DCD/29.07.2020, publicată pe site-ul pârâtei la 06.08.2020, prin care s-a aprobat respingerea contestaţiei reclamantei împotriva soluţiei de soluţionare nefavorabilă a cererii de finanţare depuse de către aceasta în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională. Admite excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea cu reclamanta a contractului de finanţare nerambursabilă, respectiv obligarea pârâtei la includerea reclamantei pe lista centralizatoarelor cu solicitanţii aprobaţi, invocată prin întâmpinare. Respinge ca inadmisibile aceste capete de cerere. Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru în cuantum de 50 lei, aferentă capătului de cerere admis, şi respinge în rest cererea având ca obiect cheltuieli de judecată, respectiv în ceea ce priveşte taxa de timbru de 40 lei achitată pentru petitele respinse. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată astăzi, 05 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 200/2021 din 05.03.2021Amână pronuntarea pentru data de 05.03.2021, pentru când solutia se va pune la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.02.2021Amână pronuntarea pentru data de 26.02.2021, pentru când solutia se va pune la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2021Pentru ca reclamanta sa ia cunostintă de înscrisurile ce i-au fost comunicate la acest termen
Incheiere de sedinta din 29.01.2021În vederea emiterii unei adrese către părâtă
Incheiere de sedinta din 04.12.2020Anulează capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei A************ F******* P***** M**** la plata prejudiciului cauzat reclamantei Driha Cristina-Dana, capăt de cerere formulat de reclamanta Driha Cristina-Dana, în contradictoriu cu pârâta A************ F******* P***** M**** în cadrul cererii ce face obiectul dosarului nr. 2513/111/2020. Cu drept cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2020.
Incheiere finala dezinvestire 655/2020 din 02.10.2020