M******** C****** A******* - S*** D** C****
ReclamantM********* M***** Ş* P********* S******
PârâtM*** B******* E****
ReclamantAdmite cererea. Obligă pârâtul la emiterea pentru reclamanta a ordinului de încadrare salarială în conformitate cu dispoziţiile art. 3 indice 1 alin.(1) din OUG 57/2015, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2016, ţinând cont de decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, aplicabilă întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, conform funcţiei deţinute, gradului profesional, gradaţiei, vechimii în muncă şi în specialitate, începând cu data de 01.08.2016. Obligă pârâtul la plata diferenţelor salariale dintre salariul astfel stabilit şi cel efectiv încasat către reclamant începând cu data de 25.07.2017, cu actualizarea sumelor cu rata inflaţiei la data plăţii, precum si la plata dobânzii legale penalizatoare, aferente debitului indicat calculată de la data 25.07.2017 şi până la data achitării integrale şi efective a sumelor datorate. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 20.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2650/2021 din 20.04.2021Amână pronunţarea la 20.04.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2021In vederea transmiterii relatiilor solicitate
Incheiere de sedinta din 24.02.2021îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 13.01.2021