P******** G*** C******
CondamnatÎn baza art. 585, al. 1, lit. a şi al. 2, teza a II-a Cod procedură penală Admite cererea de contopire pedepse formulată de Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vânju Mare, privind pe persoana condamnată P******** G*** C******, deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Constată că infracţiunile pentru care P******** G*** C****** a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 448/11.02.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 20757/325/2019, definitivă prin neapelare la data de 25.02.2020 şi prin sentinţa penală nr. 53/04.06.2020 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 865/332/2019, definitivă prin decizia penală nr. 956/08.09.2020 a Curţii de Apel Craiova, sunt concurente. În baza art. 585 rap. la art. 97, al. 1 C. pen. Anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului P******** G*** C******, prin sentinţa penală nr. 53/04.06.2020 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 865/332/2019, definitivă prin decizia penală nr. 956/08.09.2020 a Curţii de Apel Craiova. În baza art. 40, al. 2 C. pen. raportat la art. 38, al. 1 coroborat cu art. 39, al. 1, lit. b C. pen. Contopeşte pedepsele de: - 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 233 – art. 234, al. 1, lit. d C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 448/11.02.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 20757/325/2019, definitivă prin neapelare la data de 25.02.2020; - 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 – art. 229, al. 1, lit. b şi d, al. 2, lit. b C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 53/04.06.2020 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 865/332/2019, definitivă prin decizia penală nr. 956/08.09.2020 a Curţii de Apel Craiova. Aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea – aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de 5 luni şi 10 zile, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie conform dispoziţiilor art. 60 C. pen. În baza art. 45, al. 5 rap. la art. 45, al. 1 C. pen., aplică condamnatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 45, al. 1 C. pen., aplică condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68, al. 1, lit. c C. pen. În baza art. 40, al. 3 C. pen. şi art. 72, al. 1 C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 17.02.2019 până la 18.02.2019, a reţinerii, a arestării preventive şi a perioadei executate de la data de 21.07.2019 la zi şi menţine starea de arest. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 53/04.06.2020 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 865/332/2019, definitivă prin decizia penală nr. 956/08.09.2020 a Curţii de Apel Craiova şi mandatul de executare nr. 510/2020 emis la data de 25.02.2020 în baza sentinţei penale nr. 448/11.02.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 20757/325/2019, definitivă prin neapelare la data de 25.02.2020 şi dispune emiterea unui nou mandat la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 448/11.02.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 20757/325/2019, definitivă prin neapelare la data de 25.02.2020 şi ale sentinţei penale nr. 53/04.06.2020 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 865/332/2019, definitivă prin decizia penală nr. 956/08.09.2020 a Curţii de Apel Craiova, care nu sunt contrare prezentei. În baza art. 275, al. 3 C. pr. pen. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275, al. 6 C. pr. pen. Suma de 313 lei reprezentând onorariul pentru avocat Hînsea Alina, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 1864 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 26.11.2020, rămâne în sarcina statului şi urmează să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.12.2020 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Hotarare 1453/2020 din 08.12.2020