R****** C********
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul RC la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 alin. 1 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau la Primăria/Consiliul Local al Mun. Mangalia, pe o perioadă de 90 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul RC la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.11.2021.
Hotarare 1120/2021 din 24.11.2021Deliberarea şi pronun?area vor avea loc la data de 24 noiembrie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2021Deliberarea şi pronuntarea vor avea loc la data de 12 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2021Faţă de lipsa inculpatului, amână cauza la data de 12 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 08.06.2021Faţă de lipsa inculpatului, amână cauza la data de 08.06.2021.
Incheiere de sedinta din 13.04.2021