C******* E**** L******
ReclamantU** I***
PârâtD******* D* A******** S****** I***
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Iaşi, invocată de această pârâtă şi în consecinţă: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Cobiliţă Elena-Liliana în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Iaşi , ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta Cobiliţă Elena-Liliana în contradictoriu cu pârâta D******* D* A******** S****** I***. Obliga pârâta să plătească reclamantei sporul pentru condiţii de muncă prevăzute în art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea nr. 153/2017, Anexa 9, pct. IV lit. A subpct. 2. din HG nr. 153/2018, în cuantum de 15% , începând cu data de 01.01.2019. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei D******* D* A******** S****** I*** la plata sumei de 5000 lei brut cu titlu de stimulent de risc COVID. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 29.09.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2008/2021 din 29.09.2021Amână pronunţarea pentru data de 29.09.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2021În temeiul art. 400 NCPC repune cauza pe rol cu termen la 15.09.2021, ora 11, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea să depună precizări cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor din Anexa nr. 9, pct. IV, lit. A, pct. 2 din HG nr. 153/2018, pârâta D******* D* A******** S****** I*** va depune copie după Adresa nr. 36238/06.11.2018 şi copie după Buletinul de Determinare prin Expertizare efectuat de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi. Pronunţată azi, 17.06.2021, în conformitate cu disp. art. 396 alin.2 cod procedură civilă, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei de judecată.
Incheiere de sedinta din 17.06.2021Amână pronunţarea pentru data de 17.06.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2021Amână pronunţarea pentru data de 09.06.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2021Pentru comunicarea întâmpinării depuse de DAS amână cauza la 26.05.2021 ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 31.03.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 31.03.2021, ora 09:00, pentru a se comunica actiunea si precizările formulate către persoana introdusă în cauză.
Incheiere de sedinta din 03.02.2021Pentru a se depune de către reclamantă precizări în scris, instanţa acordă termen la data de 03.02.2021, ora 9.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020