T******* G*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 29.09.2017 şi, în consecinţă, respinge pretenţiile aferente acestei perioade ca fiind prescrise. Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele de bani reţinute cu titlu de contribuţie la asigurări sociale de sănătate calculate asupra indemnizaţiei prevăzute de Legea 341/2004 începând cu data de 29.09.2017 şi până la data de 16.06.2020, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor drepturi salariale, începând cu data scadenţei fiecărei componente lunare şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale (parte din onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei). Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 05.03.2021.
Hotarare 1653/2021 din 05.03.2021Amână pronun?area la 05.03.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.02.2021Amână pronun?area la 19.02.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.02.2021Amână cauza pentru a se face precizări.
Incheiere de sedinta din 18.12.2020