S*** D**** C***** S*****
ReclamantS*** N********** S*****
PârâtAdmite în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare cu privire la creanţa facturată prin factura nr. 811/18.09.2019, respectiv cea aferentă contabilităţii pentru lunile august 2018-iulie 2018, cea aferentă bilanţului din lunile decembrie 2018 şi iunie 2019, precum şi cea aferentă mişcării de personal. Respinge în parte, ca fiind prescrisă, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta cu privire la creanţele aferente prestării serviciilor de contabilitate în lunile august 2018-aprilie 2019 şi pentru creanţa aferentă efectuării bilanţului în luna decembrie 2018. Respinge în rest excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune inovcată de pârâtă cu privire la creanţele aferente serviciilor de contabilitate prestate în lunile mai 2019-iulie 2019, pentru creanţa efectuării bilanţului în luna iunie 2019 şi pentru creanţa aferentă înregistrărilor de personal. Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta în contradictoriu cu Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.160 lei, aferentă creanţelor pentru care nu s-a constatat intervenţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv pentru prestarea contabilităţii în lunile mai 2019-septembrie 2019 (1.500 lei), pentru efectuarea bilanţului din iunie 2019 (260 lei) şi pentru înregistrările mişcărilor de personal (50 lei), prestaţii înscrise în factura nr. 811/18.09.2019, precum şi pentru depunerea declaraţiilor (350,00 lei), prestaţii înscrise în factura nr. 824/10.10.2019. Obliga pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantumul prev. de art. 3 alin. 21 din O.G. nr. 13/2011 în modalitatea următoare: -asupra sumei de 300,00 lei (contabilitate luna septembrie 2019) aferentă facturii nr. nr. 811/18.09.2019, de la data de 04.10.2019 şi până la data efectivă a plăţii; -asupra sumei de 1.510,00 lei (contabilitate mai 2019-august 2019, bilanţ iunie 2019, mişcări de personal) aferentă facturii nr. 811/18.09.2019 de la data de 18.09.2019 şi până la data efectivă a plăţii; -asupra sumei de 350,00 lei, aferentă facturii nr. 824/10.10.2019 de la data de 26.10.2019 şi până la data efectivă a plăţii. Dispune compensarea cheltuielilor de judecată în sumă de 464 lei şi 1.005 lei şi în consecinţă obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 541 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie.Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Zalău sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 02.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu546/2021 din 02.04.2021amânat pronun?area la 02.04.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.03.2021acordat termen la solicitarea reprezentantei reclamantei
Incheiere de sedinta din 25.01.2021Preschimbă termenul la data de 25.01.2021, ora 13:30.
În temeiul art. 230 C. pr. civ., dispune din oficiu preschimbarea termenului de judecată stabilit în dosar şi stabileşte un nou termen la data de 25.01.2021, ora 13:30
Incheiere de sedinta din 20.11.2020acordat termen în vederea administrării probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 26.10.2020