D************** - A************ J******** A F********* P****** A***
Apelant PARTE CIVILAH**** G* N******
Apelant INCULPATN******* D* D** S****
Apelant INCULPATC******* S** T********
Intimat PARTE RESPONSABILA CIVILMENTEP******** B**** S**
Intimat PARTE RESPONSABILA CIVILMENTEÎn baza art. 421 pct.1 lit. b) C.p.p respinge ca nefondat apelul declarat de către partea civilă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA ÎN NUMELE AGENŢIEI NAŢIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinţei penale nr. 155/19.06.2020 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2551/108/2018. În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelurile declarate de către inculpaţii HANEŞ NICOLAE şi NĂCREALĂ DAN SORIN împotriva aceleiaşi sentinţe. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului HANEŞ NICOLAE pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat de acesta în colaborare cu instituţii comunitare. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Arad sau Primăriei Comunei Vladimirescu, Jud. Arad, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului NĂCREALĂ DAN SORIN pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat de acesta în colaborare cu instituţii comunitare. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Timişoara sau Primăriei Oraşului Recaş, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 404 al. 2 C.p.p., rap.la art.96 C.p., atrage atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea supravegherii şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. Constată că inculpatul Haneş Nicolae a plătit prejudiciul în sumă de suma 79.772 lei (reprezentând TVA în valoare de 49534 lei şi impozit pe profit în valoare de 30238 lei) şi menţine obligaţia de plată a inculpatului către partea civilă, precum şi măsurile asigurătorii doar pentru majorările, dobânzile şi penalităţile aferente acestei sume. Constată că inculpatul Haneş Nicolae a plătit cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 2000 de lei la care a fost obligat de către prima instanţă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă partea civilă Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Timişoara să plătească 300 de lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului în baza art. 275 al. 3 din Codul de procedură penală. În temeiul art. 275 al. 6 din Codul de procedură penală, dispune plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Năcreală Dan Sorin, în sumă de 400 de lei, din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2020.
Hotarare 938/2020 din 30.09.2020