C***** N******
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C. pen, cu aplic. art. 396 alin. 10 c.p.p., condamnă pe inculpatul C.N. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau Serviciului Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei oraşului Năvodari, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. 1 C.pr. penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.03.2021.
Hotarare 361/2021 din 18.03.2021Amână pronun?area la 18 martie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.03.2021Deliberarea şi pronun?area vor avea loc la 01 martie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2021