Dosar 2564/40/2020 din 17.12.2020

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2564/40/2020
Data dosar:
17.12.2020
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.05.2021 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM6-N
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta M**** L***** în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani. Anulează Decizia nr. R/173691/3.12.2020 emisă de pârâtă cu privire la reclamantă. Obligă pârâta să emită pentru reclamantă o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie ,cu luarea în calcul a sumelor brute din Adeverinţa nr. 53976/8.10.2020, emisă de OMV Petrom, din care se vor scădea sumele evidenţiate în cuprinsul adeverinţei reprezentând: -sporul de vechime; -spor vechime în petrol; -spor condiţii periculoase, care au fost deja valorificate prin decizia contestată, drepturile de pensie astfel recalculate urmând a fi plătite reclamantei începând cu data de 1.11.2020, sume ce vor fi actualizate în funcţie indicii de inflaţie şi dobânda legală, de la data scadenţei până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la 27.05.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul arhivei

    Hotarare 675/2021 din 27.05.2021
  • Sedinta din data de 25.03.2021 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM6-N
  • Amână cauza

    Pentru a se solicita înscrisuri de la pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani.

    Incheiere de sedinta din 25.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD