Dosar 25809/212/2020/a1 din 12.11.2020

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25809/212/2020/a1
Data dosar:
12.11.2020
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
Secţia penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2020 la ora 08:30

    Complet: Pamânări/incidente 2
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 9860/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, privind pe inculpatul A.A.trimis în judecată pentru săvârşirea infrac?iunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) şi (5) lit. a) şi b) din Legea nr. 217/2003, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 şi tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A.A.. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi părţilor. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.12.2020.

    Incheierefinalacameraconsiliu1224/2020 din 15.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD