S****** C****** N*******
ContestatorS* D********* P**** S**
IntimatRespinge cererea de completare şi lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 846 pronunţată la data de 31.03.2021, de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 2585/90/2020, ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată azi, 15.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 861/2022 din 15.04.2022Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale neacordate aferente lunilor iunie-august 2020. Obligă pârâta, în baza art. 7 alin. 5 din Hotărârea nr. 905/2017 din 14 decembrie 2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, să emită adeverinţă. care să ateste activitatea desfăşurată de aceasta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, precum şi un extras din registru. Respinge în rest acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată. Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâtă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată azi, 31.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 846/2021 din 31.03.2021Amână pronun?area la data de 31 martie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.03.2021Amână pronun?area la data de 26 martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2021pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse prin apărător de societatea pârâtă.
Incheiere de sedinta din 19.02.2021pentru ca părţile să depună la dosar toate actele de care înţeleg să se folosească.
Incheiere de sedinta din 22.01.2021