Dosar 25901/3/2019 din 20.01.2020

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25901/3/2019
Data dosar:
20.01.2020
Instanta:
Tribunalul Călărași
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2022 la ora 09:00

    Complet: Fond3CAF
  • Respinge cererea

    Admite excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâta A******* N********. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Herghelegiu Georeley Constantin şi Lupea Puşa Elena prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor ,,PRO LEX” în contradictoriu cu pârâta A******* N******** ca inadmisibilă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Călăraşi. Pronunţată azi, 31.01.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 69/2022 din 31.01.2022
  • Sedinta din data de 18.01.2022 la ora 09:00

    Complet: Fond3CAF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 31.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.01.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2022
  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 09:30

    Complet: Fond3CAF
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet C3
  • Amână cauza

    Repartizat ciclic completului C61, conform hotărârii de colegiu nr.33/2021.

  • Sedinta din data de 27.10.2021 la ora 09:30

    Complet: Fond3CAF
  • Încheiere

    În baza art 230 c.pr.civ. preschimbă termenul de judecată din prezentul dosar de la data de 3.11.2021 la data de 18.01.2022 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată azi 27.10.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta secreta din 27.10.2021
  • Sedinta din data de 01.10.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet C3
  • Repus pe rol

    În baza art. 123 alin. 4 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015 ca măsură administrativă, repune pe rol cauza ce formează obiectul prezentului dosar. Fixează termen pentru reluarea judecăţii la data de 3.11.2021 pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac. Pronunţată azi 1.10.2021 prin punere soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 01.10.2021
  • Sedinta din data de 23.09.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet C3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 01.10.2021, pentru când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.09.2021
  • Sedinta din data de 08.09.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet C3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.09.2021, pentru când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2021
  • Sedinta din data de 19.05.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet C3
  • Amână cauza

    acordă termen pentru a se comunica reclamanţilor înscrisurile depuse de pârâtă

    Incheiere de sedinta din 19.05.2021
  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet C3
  • Amână cauza

    ptr. suplimentarea probatoriului, în sensul ca pârâta să depună rela?iile solicitate de instanţă la acest termen de judecată, amână cauza la data de 19.05.2021

    Incheiere de sedinta din 17.03.2021
  • Sedinta din data de 17.02.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet C3
  • Amână cauza

    ptr. lipsă de procedură cu pârâta A******* N******** ale României, urmând a se cita la adresa rezultată din verificări

    Incheiere de sedinta din 17.02.2021
  • Sedinta din data de 10.06.2020 la ora 10:30

    Complet: Complet C3
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Călăraşi, invocată de instanţă din oficiu. Declină competenţa soluţionării prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constată apărut conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Călăraşi şi Tribunalul Bucureşti. În temeiul art. 134 C.proc.civ., din oficiu, suspendă judecata cauzei şi înaintează dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Fără cale de atac. În temeiul dispoziţiilor articolului 396 alineatul 2 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 10 iunie 2020.

    Incheiere finala dezinvestire din 10.06.2020
  • Sedinta din data de 08.04.2020 la ora 10:30

    Complet: Complet C3
  • Stare de urgenta

    „Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă”.

  • Sedinta din data de 19.02.2020 la ora 10:30

    Complet: Complet C3
  • Amână cauza

    În conformitate cu Hotărârea nr. 3 din 22.01.2020 a ADUNĂRII GENERALE A JUDECĂTORILOR TRIBUNALULUI CĂLĂRAŞI, magistraţii Tribunalului Călăraşi au reluat activitatea de protest prin suspendarea activităţii, motiv pentru care instanţa va acorda termen la data de 08.04.2020.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD