H***** C*****
InculpatÎn baza art. 335 alin 1 C.pen, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul H C, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, la o pedeapsă de: 9 (nouă) luni închisoare. În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul H C, cu datele de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicol sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la o pedeapsă de: 10 (zece) luni închisoare. În baza art.38 al.2 Cod penal, constată că faptele comise sunt concurente, şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin.1 lit.b Cod penal, va aplica inculpatului H***** C***** pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare, urmând astfel ca acesta să execute pedeapsa rezultată de 1 (un) an şi 1 (una) lună închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ţeţchea sau Primăriei Tileagd pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.06.2022.
Hotarare 73/2022 din 03.06.2022ÎN VEDEREA DELIBERARII AMANA PRONUNTAREA CAUZEI LA DATA DE 03.06.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2022ÎN VEDEREA DELIBERARII AMANA PRONUNTAREA CAUZEI LA DATA DE 19.05.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2022ÎN VEDEREA DELIBERARII AMANA PRONUNTAREA CAUZEI LA DATA DE 05.05.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2022FATA DE CEREREA DE AMANARE FORMULATĂ AMANA CAUZA LA DATA DE 14.04.2022
Incheiere de sedinta din 03.02.2022pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere, stabileşte termen la data de 03.02.2022
Incheiere de sedinta din 25.11.2021în vederea citării inculpatului lipsă cu mandat de aducere, amana cauza la data de 25.11.2021
Incheiere de sedinta din 23.09.2021Având în vedere că s-a admis cererea de abţinere formulată în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 23.09.2021.
Incheiere de sedinta din 30.06.2021ADMITE CEREREA DE ABŢINERE
Incheiere abtinere din 30.06.2021Amânat pentru data de 30.06.2021. Faţă de cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 26.05.2021Termen de judecată la data de 26.05.2021.Cerere de amânare.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021