B******* M*****
ContestatorB******* E****
ContestatorK*** R****** S** - P*** R***** L****
IntimatRespinge capătul de cerere având ca obiect anularea raportului de evaluare contestaţia la executare formulată de contestatorii B******* M***** şi B******* E**** în contradictoriu cu intimata KRUK ROMÂNIA S.RL, ca tardiv formulat. Respinge în rest contestaţia la executare formulată de contestatorii B******* M***** şi B******* E**** în contradictoriu cu intimata KRUK ROMÂNIA S.R.L ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, data de 29.09.2022.
Hotarare 3494/2022 din 29.09.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 29 septembrie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 septembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2022Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatatorii B******* M***** şi B******* E**** în contradictoriu cu intimata KruK România SRL. Dispune suspendarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 485/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Catrina Elisabeta până la soluţionarea contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. 2593/314/2020 al Judecătoriei Suceava. Fixează termenul de judecată la data de 15.09.2022, ora 8:30 ,cu citarea părţilor. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.08.2022.
Incheiere de sedinta din 04.08.2022Amână pronunţarea asupra cererii de suspendare a executării silite la data de 04.08. 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.07.2022Amână judecarea cauzei la data de 28 iulie 2022, ora 08,30, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă în baza art. 229 C.p.c., contestatorii semnând citaţia personal de primire, iar pentru intimat considerându-se că acesta cunoaşte termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţia a fost primită de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei prin semnătură. Se va emite adresă contestatorilor pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 de lei aferentă capătului de cerere privind suspendarea executării silite, cu menţiunea că au dreptul de a beneficia de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru, cererea urmând a fi formulată în termen de 5 zile de la primirea comunicării, în condiţiile O.U.G. 51/2008, respectiv art. 42 alin. 2 – 4 din O.U.G. 80/2013. Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, pot formula cerere de reexaminare la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, care este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 mai 2022.
Incheiere de sedinta din 19.05.2022Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite excepţia de tardivitate invocată prin întâmpinare faţă de capătul de cerere având ca obiect anularea raportului de evaluare întocmit la data de 03.03.2017 în cadrul ds. de executare nr. 485/2014 al BEJ Catrina Elisabeta. Respinge excepţia de tardivitate invocată prin întâmpinare faţă de capătul de cerere având ca obiect anularea publicaţiei de vânzare imobiliară emisă la data de 28.02.2020 în cadrul ds. de executare nr. 485/2014 al BEJ Catrina Elisabeta, ca neîntemeiată. Cu cale de atac odată cu fondul. Fixează termen de judecată la data de 19.05.2022, ora 11.00, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.03.2022.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 17 martie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 martie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 10 martie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 martie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 3 martie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 februarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.02.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 23 februarie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 februarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.02.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 9 februarie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 ianuarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 26 ianuarie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 ianuarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.01.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 12 ianuarie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 decembrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 29 decembrie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 decembrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 16 decembrie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 decembrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 2 decembrie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2021Având în vedere Hotărârea nr. 18 din 09.09.2021 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava, prin care s-a aprobat redistribuirea ciclică a dosarelor înregistrate pe rolul completului C7, CU7 ?i C Urg 7, ca urmare a desfiinţării completului sus-menţionat, DISPUNE: Amână judecarea cauzei la data de 18 noiembrie 2021, ora 08:30, completul C19, sala 306, pentru când se va cita intimata.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.09.2021.
Incheiere de sedinta din 10.09.2021Fa?ă de cererea formulată de reprezentantul conven?ional al contestatorilor, pentru a le da posibilitatea contestatorilor să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, DISPUNE: Amână judecarea cauzei la data de 10 septembrie 2021, ora 08:30, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.06.2021.
Incheiere de sedinta din 11.06.2021În vederea solu?ionării cererii de reexaminare a ajutorului public judiciar, DISPUNE: Amână cauza la data de 11 iunie 2021, ora 11:00, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.04.2021.
Incheiere de sedinta din 16.04.2021Admite excepţia tardivităţii formulării cererii de ajutor public judiciar. Respinge, ca tardivă, cererea de ajutor public judiciar din data de 20.11.2020 formulată de către petenţii B******* M***** şi B******* E****. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.03.2021.
Incheiere de sedinta din 12.03.2021Având în vedere că s-a formulat cerere de ajutor public judiciar de către contestatori, care are termen la data de 12 martie 2021, DISPUNE: Amână cauza la data de 16 aprilie 2021, ora 11:00, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2021.
Incheiere de sedinta din 19.02.2021Având în vedere că nu au fost comunicate rela?iile cu privire la veniturile impozabile ale peten?ilor de către AJFP Suceava, DISPUNE: Revenirea cu adresă către AJFP Suceava, în sensul filei 444 dosar. Acordă termen pentru solu?ionarea cererii de ajutor public judiciar la data de 12 martie 2021, ora 11:00, în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2021.
Incheiere de sedinta din 22.01.2021În vederea solu?ionării cererii de ajutor public judiciar, DISPUNE: Acordă termen pentru solu?ionarea cererii de ajutor public judiciar la data de 22 ianuarie 2021, ora 8:30, în camera de consiliu. Amână cauza la data de 19 februarie 2021, ora 8:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu contestatorul B******* M*****. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2020.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020