F****** V*****
InculpatF****** V****** l* c****** a***** S** A*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul FILI?AN VIOREL, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prevăzută de art. 335 alin. (1) C.pen. (faptă comisă la data de 20.10.2019). În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate, ce va fi stabilit de către Serviciul de Proba?iune Prahova. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Sângeru, în cadrul Primăriei com. Chiojdeanca, al Bibliotecii Sângeru sau al altei instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Prahova, ce va fi stabilită de Serviciul de Probaţiune. Desemnează Serviciul de Probaţiune Prahova pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. În baza art. 91 alin. (4) C.pen., atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse sau al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C.pr.pen., constată că inculpatul F****** V***** a fost reţinut în prezenta cauză, începând cu data de 20.10.2019, ora 10:20, până la 21.10.2019, ora 10:20. În temeiul art. 274 alin. (1) teza I C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 25.11.2021.
Hotarare 1887/2021 din 25.11.2021având nevoie de timp pentru a delibera, amâna pronun?area în cauză la data de 25.11.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2021Din lipsă de timp pentru deliberare, stabileşte termen pentru pronunţarea în cauză la data de 27.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021Faţă de lipsa părţii, amână judecarea cauzei la data de 28.09.2021.
Incheiere de sedinta din 22.06.2021Faţă de lipsa inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 22.06.2021, ora 10:00, sala J3.
Incheiere de sedinta din 30.03.2021în vederea efectuării de verificări
Incheiere de sedinta din 16.02.202111.12.2020 Având în vedere Hotărârea nr. 31/02.12.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Judecătoriei Braşov, în temeiul art. 353 alin. 10 Cod procedură penală, preschimbă termenul de judecată acordat la data de 15.12.2020 pentru data 16.02.2021, sala J3, completul P10, pentru când se menţin dispoziţiile stabilite de titularul completului de judecată P10.
Rezolutie din 15.12.2020Respinge cererea de abţinere de la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 26089/197/2019*al Judecătoriei Braşov, formulată de d-nul judecător Răzvan Beleuţă preşedintele completului judecată P10. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 25.11.2020
Incheiere abtinere din 25.11.2020În vederea soluţionării cererii de abţinere, trimite cauza la completul competent să soluţioneze cauza.
Incheiere de sedinta din 24.11.2020