C**** A*****
InculpatC*** A***** G******
InculpatB*** C*******
InculpatB*** C*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod Procedură Penală coroborat cu art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul B.C. ..., la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de dispoziţiile art. 371 Cod Penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod Penal şi art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 Cod Penal (în stare de recidivă postcondamnatorie). Constată că infracţiunea dedusă judecăţii a fost sâvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 41 alin. 1 Cod Penal, raportat la condamnarea anterioară de 1 an şi 7 luni închisoare dispusă prin Sentinţa Penală nr. 178/26.09.2018 pronunţată de Judecătoria Luduş în dosar nr. 1683/251/2018, definitivă prin neapelare la 11.10.2018, fiind condamnat pentru săvâr?irea infrac?iunilor de „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prevăzută de art. 371 Cod Penal şi infracţiunea de „distrugere prin incendiere” prevăzută de art. 253 alin .4 şi 5 Cod Penal. În baza art. 96 alin. 4 Cod Penal, revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare dispusă dispusă prin Sentinţa Penală nr. 178/26.09.2018 şi dispune executarea acestei pedepse. În baza art. 43 alin. 1 Cod Penal, adaugă pedeapsa de 5 luni aplicată prin prezenta la pedeapsa de 1 an şi 7 luni dispusă prin Sentinţa Penală nr. 178/26.09.2018, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 2 ani, în regim de deten?ie. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod Procedură Penală coroborat cu art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul B.C. ..., la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de dispoziţiile art. 371 Cod Penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod Penal şi art. 44 alin. 1 Cod Penal (în stare de pluralitate intermediară). Constată că infracţiunea dedusă judecăţii a fost sâvârşită în stare de pluralitate intermediară prevăzută de art. 44 alin. 1 Cod Penal, raportat la condamnarea anterioară de 3 luni închisoare dispusă prin Sentinţa Penală nr. 118/09.05.2018 pronunţată de Judectoria Luduş în dosar nr. 242/251/2018, definitivă prin neapelare la data de 05.06.2018, fiind condamnat pentru săvâr?irea infrac?iunilor de „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prevăzută de art. 371 Cod Penal. În baza art. 96 alin. 4 Cod Penal, revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 luni închisoare dispusă dispusă prin Sentinţa Penală nr. 118/09.05.2018 pronunţată de Judecătoria Luduş în dosar nr. 242/251/2018, definitivă prin neapelare la data de 05.06.2018 şi dispune executarea acestei pedepse. În baza art. 44 alin. 2 Cod Penal raportat la art. 38 alin. 1 Cod Penal coroborat cu art. 39 alin. 1 lit. b) Cod Penal, contope?te pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată în cauză cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa Penală nr. 118/09.05.2018 pronunţată de Jud. Luduş în dosar nr. 242/251/2018, definitivă prin neapelare la data de 05.06.2018, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 3 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod Procedură Penală coroborat cu art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpata C.A. ... la pedeapsa de 100 zile-amendă, a câte 30 lei/zi, rezultând o amendă penală în cuantum de 3.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de dispoziţiile art. 371 Cod Penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod Penal. În baza art. 559 alin. 1 Cod Procedură Penală, pune în vedere inculpatei că este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Luduş, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 63 alin. 1 Cod Penal, atrage atenţia inculpatei că în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod Procedură Penală coroborat cu art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul C.A.G. ... la pedeapsa de 100 zile-amendă, a câte 30 lei/zi, rezultând o amendă penală în cuantum de 3.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de dispoziţiile art. 371 Cod Penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod Penal. În baza art. 559 alin. 1 Cod Procedură Penală, pune în vedere inculpatului că este obligat să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Luduş, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 63 alin. 1 Cod Penal, atrage atenţia inculpatului că în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod Procedură Penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii B*** C*******, C**** A*****, B*** C***** şi Cili Adelin-Gabriel, la plata sumei de 192,26 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 42,26 lei în faza de urmărire penală, iar suma de 150 lei în cursul camerei preliminare ?i al judecă?ii. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş a sumei de 868 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată, conform delega?iei nr. 388/2020 (f. 42), pentru domnul avocat Somoşan Marin Cristian. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror şi inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 martie 2021.
Hotarare 33/2021 din 04.03.2021amână pronun?area.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2021faţă de lipsa de procedură de citare constatată în cauză
Incheiere de sedinta din 28.01.2021