O**** I*****
InculpatS*** M******* P** D***** S*****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul O**** I*****, la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. (8 acte materiale) Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu fapta din data de 27.01.2019 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 3600 lei prin sentinţa penală nr. 2166/20.11.2019 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 7.12.2019. În temeiul art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. d din C.pen. aplică inculpatului pedeapsa de 5 luni închisoare, la care adaugă în întregime pedeapsa amenzii în cuantum de 3600 lei, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 5 luni închisoare şi 3600 lei amendă. În baza art. 91 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpatul O**** I***** să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul O**** I***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Direcţia Administrare Baze Sportive – Bacău sau Centrul de Primire în Regim de Urgenţă – DGASPC Bacău, la alegerea consilierului de probaţiune. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău. În conformitate cu dispoziţiile Deciziei ÎCCJ RIL nr. 4/2020 amenda penală se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere. În baza art. 72 C.p. deduce din pedeapsa închisorii perioada de 24 ore de reţinere de la data de 19.03.2019 ora 13.30 la 20.03.2019 ora 13.30. În baza art. 19 şi art. 397 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. Millenium Pro Design S.R.L şi obligă inculpatul la plata sumei de 996 euro – echivalent lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând contravaloarea produselor sustrase. În baza art. 112 alin.1 lit. e C.p. dispune confiscarea bunurilor ridicate de la inculpat conform dovezii seria AAA nr. 0017790/31.07.2020, cu excepţia portofelului din piele, culoarea albastru închis, inscripţionat Piquadro, care se va restitui inculpatului în baza art. 255 C.p.p. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 5.03.2021.
Hotarare 187/2021 din 05.03.2021Amână pronunţarea la data de 05.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.02.2021Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 26.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2021în vederea ataşării sentinţei penale nr. 2166/2019 a Judecătoriei Braşov
Incheiere de sedinta din 19.01.2021