B** B***** I**** M**** I****
PetentR** & R** S*
CreditorC****** N** D****** S**
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Budică Iacob Maria Irina. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civil nr. 6184/31.07.2020 pronunţată de Judecătoria Craopva în dosarul cu nr. 2960/215/2020 pentru realizarea obligaţiei de plata a sumei de 4574,69 lei compusă din 148,76 lei reprezentând debit ce se actualizează cu penalităţi de întârziere în valoare de 0,2% zi începând cu data de 10.11.2020 până la data plăţii efectuve, 183,75 lei reprezentând penalizări de întârziere în cuantum de 0,2% zi de întârziere calculate de la data conform titlu până la data de 09.11.2020, 2569,72 lei reprezentând contravaloare tarife promoţionale, 1472,46 lei reprezentând contravaloare echipamente şi 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată privind pe creditoarea RCS&RDS SA şi debitorul C****** N** D****** S**. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, la care se adaugă cheltuieli de executare, în toate modalităţile prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată, azi, 07.12.2020, prin punerea solutiei la dispoziţia părţii prin intermediul grefei instantei.
Incheiere de executare silita 8200/2020 din 07.12.2020