V******* A* I**** S**
ReclamantM***** I**
PârâtI*** T******** D******
Pârâtsc 1511/Admite cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă în contradictoriu cu pârâţii-reclaman?i . Ia act că pârâtul-reclamant M***** I** a renun?at la judecata cererii reconven?ionale. Respinge ca neîntemeiată cererea reconven?ională formulată de pârâta-reclamantă I*** T******** D******. Constată încetarea la termen a contractului de arendare nr. 97/02.02.2017. Anulează contractul de arendare nr. 26/14.10.2019 încheiat între M***** I** şi I.F.TUDORACHE DOMNICA, înregistrat la Consiliul Local la nr. 777/18.12.2019 . Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării, cererea de apel se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1511/2022 din 20.10.2022pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise şi în vederea deliberării, amână pronunţarea la data de 20.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022penmtru ca reclamanta să depună înscrisuri din care să rezuklte prelungirea sau incetarea contractului de arendă nr. 97/2017
Incheiere de sedinta din 23.06.2022pentru ca reclamanta persoană juridică să răspundă la interogatoriul formulat de pârâta IF Tudorache Domnica
Incheiere de sedinta din 19.05.2022-încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtei
Incheiere de sedinta din 10.02.2022PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR CU ÎNSCRISURI ŞI INTEROGATORIU, ÎNCUVIINŢATE PĂRŢILOR
Incheiere de sedinta din 18.11.2021-încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtei; se va comunica întâmpinarea la cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de întâmkpinarea şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi pentru a formula întâmpinare la cererea reconvenţională
Incheiere de sedinta din 06.05.2021Pentru a se concepta şi cita în cauză I.F. T.D., cu copie de pe cererea de chemare în judecată şi de pe cererea depusă la acest termen, cu men?iunea de a depune întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021Respinge ca nefondată cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru formulată de contestatoarea SC V******* A* I**** S**. Cu drept la cererea de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Ro?iorii de Vede. Pronunţată astăzi, 03.09.2020, în camera de consiliu.
Incheiere de sedinta din 03.09.2020