P******** M**********
CondamnatG****** N****** B*****
Parte civilăS******** D* P********* M********
IntimatRespinge ca neîntemeiată sesizarea formulată, în temeiul art. 583 Cpp, raportat la art. 96 alin.2 Cp, de Judecătorul delegat la Biroul Executări penale din cadrul Tribunalului Mehedinţi, privind revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei aplicată condamnatului P******** M**********, prin sentinţa penală nr. 36/19.02.2019 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin necontestare la 06.03.2019, pronunţată în dosarul nr.78/101/2019 al Tribunalului Mehedinţi. În baza art. 275 alin.3 Cpp, Cheltuielile judiciare efectuate în prezenta cauză rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin.6 Cpp, Cheltuielile cu suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocatului Dobre Alexandru, desemnat din oficiu, conform delegaţiei nr. 1552/19.10.2020, rămân în sarcina statului şi se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2020, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 128/2020 din 07.12.2020AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 07.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2020În vederea emiterii unor adrese amână judecarea cauzei la data de 04.12.2020.
Incheiere de sedinta din 06.11.2020