Dosar 2625/105/2020 din 20.11.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2625/105/2020
Data dosar:
20.11.2020
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.01.2021 la ora 08:30

    Complet: CIV16 AP
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamantul Municipiul Ploie?ti, prin primar, în contradictoriu cu pârâta Rosal Group S.A. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 177.760 lei, reprezentând penalită?i de întârziere calculate asupra debitului principal în cuantum de 440.000 lei, pentru perioada 16.03.2019 – 22.04.2020, precum ?i în continuare la plata penalită?ilor de întârziere de 0,1%/zi calculate asupra debitului principal până la data achitării integrale a acestuia. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploie?ti. Pronunţată astăzi, 19.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 414/2021 din 19.01.2021
  • Sedinta din data de 14.01.2021 la ora 08:30

    Complet: CIV16 AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 19.01.2021. Pronunţată în şedinţă publica din data de 14.01.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.01.2021
  • Sedinta din data de 08.01.2021 la ora 10:00

    Complet: CIV16
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 14.01.2021. Pronun?area se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 08.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD