A****** N******** D* A*********** F******
Reclamant ReclamantM********* C************* Ş* P***** S********* I*************
Pârât PârâtRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi 13.05.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 183/2021 din 13.05.2021Amână pronunţarea la data de 13.05.2021. Pronunţată azi 28.04.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Amână pronunţarea pentru data de 28.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2021Solicită pârâtului detalii cu privire la plata invocată ca temei al respingerii parţiale a cererii de rambursare a reclamantei, afirmându-se astfel că suma rambursată fiind cea care a fost efectiv plătită de la bugetul de stat. Pune în vedere pârâtului să facă dovada afirmaţiei care se constituie în refuz de rambursare pentru suma de 8.170.062 lei realizată din bugetul de stat al României. Cu alte cuvinte, pârâtul va indica raţiunea refuzului de rambursare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14.04.2021, ora 12:00, Completul 7 Fond, sala E23 "Paul Negulescu", pentru când părţile se vor cita. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 17.02.2021