A***** L******** L****
ReclamantA******** D* P********** S***** G******** G******* N***
PârâtAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A***** L******** L****, în contradictoriu cu pârâta ASOCIATIA DE PROPRIETARI NR. 9. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 300 lei, reprezentand contravaloare costuri desfundare canalizare. Anulează penalităţile in sumă de 23,49 lei stabilite de pârâtă si exonerează reclamantul de plata acestora. Obligă pârâta să comunice reclamantului documentele în baza cărora sunt solicitate şi pretinse penalităţile de întârziere, să îşi deschidă cont bancar (în situaţia in care nu deţine unul) şi să îl afişeze odată cu lista de întreţinere; să pună la dispoziţia reclamantului documentaţia tehnica şi documentele care au stat la baza aprobării şi executării lucrărilor de reparatie la holul de la intrarea în bloc. Respinge, in rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată in sumă de 80 lei, taxa judiciară de timbru (proporţional). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată la 21.05.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 5545/2021 din 21.05.2021Amână pronunţarea la data de 21.05.2021, urmând ca pronunţarea hotărârii să se realizeze prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 13.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2021Amână pronunţarea la data de 13.05.2021, urmând ca pronunţarea hotărârii să se realizeze prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată astăzi, 07.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.05.2021Amână pronunţarea la data de 07.05.2021, urmând ca pronunţarea hotărârii să se realizeze prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată in sedinta publică, astăzi, 22.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2021