V***** C*** S**
ReclamantE******* S**** T**** S**
PârâtAdmite acţiunea în rezoluţiune contract şi în pretenţii formulată de reclamanta Vlaser Cons S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Eurocons Steel Trade S.R.L. şi în consecinţă: Dispune rezoluţiunea contractelor de execuţie lucrări nr. 87/26.09.2017, nr. 88/26.09.2017, nr. 90/23.04.2019 şi nr. 91/07.05.2019 încheiate de părţi. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 375.445 lei cu titlu de pretenţii – daune interese (preţ servicii plătit în executarea contractelor sus-menţionate). Obligă pârâta să plătească reclamantei dobândă legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 asupra sumei sus-menţionate, începând cu data prezentei hotărâri până la plata efectivă a acesteia. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată astăzi, 7 iulie 2021, prin punerea la dispoziţia părţilor a prezentei hotărâri prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1933/2021 din 07.07.2021Amână pronunţarea la data de 07.07.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2021Amână pronunţarea la data de 23.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2021pentru a se comunica interoatoriile pârâtei şi pentru a da posibilitate acesteia să depună răspunsul la interogatorii
Incheiere de sedinta din 12.05.2021pentru a se comunica interoatoriile pârâtei şi a da posibilitate acesteia să depună răspunsul la interogatorii
Incheiere de sedinta din 31.03.2021pentru a se depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 17.03.2021