Dosar 26387/211/2017 din 29.06.2020

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26387/211/2017
Data dosar:
29.06.2020
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.11.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet 6 A - Civil
  • Schimbat în parte

    Admite în parte apelul declarat de apelanta COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 de pe lângă Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr.9411/23.12.2019 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr.26387/211/2017, pe care o va schimba în parte, după cum urmează: Obligă pârâta Comisia locală de fond funciar Cluj-Napoca să efectueze demersurile necesare în vederea emiterii titlului de proprietate în favoarea defunctul Nechifor Gavril, să efectueze demersurile necesare în vederea punerii în posesie şi să înainteze dosarul de fond funciar pârâtei Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 2.100 mp, pe vechiul amplasament situat în extravilanul Municipiului Cluj-Napoca, zona denumită „Făgeţel”, teren situat în Tarla 118, Parcela cadastrală L6735/2 şi identificat prin raportul de expertiză judiciară efectuat de expert Gyorgy Alexandru şi avizat de O.C.P.I Cluj conform procesului verbal de recepţie nr. 4654/2019. Obligă pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj să emită titlu de proprietate în favoarea defunctul Nechifor Gavril, cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.100 mp, pe vechiul amplasament situat în extravilanul Municipiului Cluj-Napoca, zona denumită „Făgeţel”, teren situat în Tarla 118, Parcela cadastrală L6735/2 şi identificat prin raportul de expertiză judiciară efectuat de expert Gyorgy Alexandru şi avizat de O.C.P.I Cluj conform procesului verbal de recepţie nr. 4654/2019. Obligă pârâta Comisia locală de fond funciar Cluj-Napoca să efectueze demersurile necesare în vederea emiterii titlului de proprietate în favoarea defunctului Nechifor Ioan, să efectueze demersurile necesare în vederea punerii în posesie şi să înainteze dosarul de fond funciar pârâtei Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 2.100 mp, pe vechiul amplasament situat în extravilanul Municipiului Cluj-Napoca, zona denumită „Făgeţel”, teren situat în Tarla 118, Parcela cadastrală L6735/2 şi identificat prin raportul de expertiză judiciară efectuat de expert Gyorgy Alexandru şi avizat de O.C.P.I Cluj conform procesului verbal de recepţie nr. 4655/2019. Obligă pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj să emită titlu de proprietate în favoarea defunctului Nechifor Ioan, cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.100 mp, pe vechiul amplasament situat în extravilanul Municipiului Cluj-Napoca, zona denumită „Făgeţel”, teren situat în Tarla 118, Parcela cadastrală L6735/2 şi identificat prin raportul de expertiză judiciară efectuat de expert Gyorgy Alexandru şi avizat de O.C.P.I Cluj conform procesului verbal de recepţie nr. 4655/2019. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate. Obligă apelanta la plata către intimate a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel – onorariu avocaţial. Definitivă. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi 20 noiembrie 2020.

    Hotarare 1583/2020 din 20.11.2020
  • Sedinta din data de 06.11.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet 6 A - Civil
  • Amână pronunţarea

    ap 20.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020
  • Sedinta din data de 23.10.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet 6 A - Civil
  • Amână pronunţarea

    ap 06.11.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD