K***** A******** A*******
ReclamantC*** J******** D* P***** S*** M***
PârâtAdmite în parte cererea Anulează Decizia nr. 138088/17.12.2019 emisă de către pârâtă. Dispune obligarea pârâtei la recalcularea pensiei reclamantului prin luarea în calcul a veniturilor brute realizate şi a sporurilor din adeverinţa nr. 1019/23.09.2019 emisă de Societatea Naţională de transport Feroviar de Marfă CFR MARFĂ S.A, Sucursala Transilvania, Remiza de Locomotive Oradea şi din Adeverinţa nr. CJ T2/EC/216/24.07.2019 eliberată de CFR Călători, Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj, Depoul de Locomotive de Călători Satu Mare. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 25.11.2021.
Hotarare 795/2021 din 25.11.2021Amână pronun?area la data de 25.11.2021, pronun?area urmând a se face prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 11.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit disp. art. 396 alin.2 C.pr.civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit disp. art. 396 alin.2 C.pr.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2021Repusă cauza pe rol, fixând termen de judecată pentru data de 13.10.2021, în vederea emiterii unor adrese către CFR Călători respectiv către CFR Marfă.
Incheiere de sedinta din 11.06.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 11.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.2 C.proc.civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2021Repune cauza pe rol, fixând termen la data de 27.05.2021, pentru constituirea legală a completului de judecată,dată pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 31.03.2021Amână pronunţarea cauzei, la data de 31.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.2 C.proc.civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2021Amână cauza la 17.03.2021, pentru când partea reclamantă va angaja un apărător în cauză.
Incheiere de sedinta din 16.12.2020Amână cauza la data de 16.12.2020, ora 11:30, sala 8, faţă de imposibilitatea constituirii completului de judecată cu asistenţii judiciari.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Amână cauza pentru data de 07.10.2020, ora 09:00 în vederea comunicării întâmpinării către reclamant.
Incheiere de sedinta din 22.07.2020