M******* D** G******
CondamnatAdmite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui şi cererea condamnatului, privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate MITITELU DAN-GRIGORE. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului MITITELU DAN-GRIGORE, anterior executării integrale a pedepsei de 1 an şi 9 luni de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 45/2019 a Judecătoriei Huşi, mandat de executare nr. 54/2019. În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.100 alin.5 şi art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocat oficiu-av. Butnariu Elena-deleg. nr.766/2020, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.05.2020.
Hotarare 727/2020 din 29.05.2020Stabileşte pronunţarea la data de 29.05.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2020