C***** S******** S**
ReclamantN**** F***** I********* S**
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta C***** S******** S** împotriva pârâtei NODAX FUTURE INVESTEMENT SRL. Dispune rezoluţiunea contractului de execuţie lucrări nr.615/23.09.2020. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării pârâtei să restituie reclamantei suma de 25.000 lei achitată cu titlu de avans, precum şi dobânda legale aferentă debitului de 25.000 lei claculată de la data de 23.12.2020 şi până la data achitării integrale a debitului. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor convenţionale de întârziere. Obligă pârâta la plata sumei de 1355 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 2. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.04.2021
Hotarare 4167/2021 din 20.04.2021Amână pronunţarea la data de 20.04.2021 Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 06.04.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2021