N*** I**** E*****
InculpatDosar nr. 2648/241/2020 HOTĂRÂRE 25.01.2022 Condamnă pe inculpatul N*** I**** E*****, fiul lui Stelian şi Maria Monica, , la o pedeapsă de 11 luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 23.09.2020). Potrivit art. 67 alin. 1 din Codul penal aplică inculpatului N*** I**** E***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i (dreptul de a conduce autovehicule) din Codul penal pe o perioadă de 2 ani. Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul penal aplică inculpatului N*** I**** E***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i (dreptul de a conduce autovehicule) din Codul penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Alunu, judeţul Vâlcea sau a Primăriei Oraşului Berbeşti, judeţul Vâlcea, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Vâlcea. În baza art. 404 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere ?i a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre. Potrivit art. 68 alin. 1 lit. b din Codul penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i din Codul penal se va executa cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul N*** I**** E***** la plata sumei de 420 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 220 lei aferentă fazei de urmărire penală. Potrivit art. 409-410 Cod procedură penală sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Horezu. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 25.01.2022. Preşedinte,
Hotarare 14/2022 din 25.01.2022Amână pronun?area la data de 25.01.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.01.2022AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 11.01.2022,
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2021STABILEŞTE TERMEN PENTRU PRONUNŢARE LA DATA DE 16 DECEMBRIE 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2021Admite cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat, prin apărător. Amână judecarea cauzei la data de 18 noiembrie 2021 în vederea stabilirii poziţiei procesuale a inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021În temeiul art. 265, alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul se citează cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 30 septembrie 2021 în vederea stabilirii poziţiei procesuale a inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 03.06.2021