G******* A*****
ReclamantG******* E**** E****
PârâtG******* A***** A****
PârâtAdmite cererea astfel cum a fost formulată de reclamantul G. A., în contradictoriu cu pârâtele G. E. – E. şi G. A. - A., având ca obiect principal succesiune. Constată că masa succesorală după defuncta G. M., decedată la data de 30.11.2012, cu ultimul domiciliu în Cluj-Napoca este compusă din dreptul de concesiune cu privire la locul de mormânt din C. C. Cluj-Napoca, parcela W nr. 98, în suprafa?ă de 6 mp. Constată că după defuncta G. M., decedată la data de 30.11.2012, cu ultimul domiciliu în Cluj-Napoca, au calitatea de mo?tenitori legali reclamantul G. A., în calitate de nepot de fiu predecedat (G. P., decedat la data de 07.11.2008), cu o cotă de 1/2 parte din masa succesorală, pârâta G. E. – E., în calitate de nepoată de fiu predecedat (G. C., decedat în 11.07.2011), cu o cotă de 1/4 parte din masa succesorală, ?i pârâta G. A. - A., în calitate de nepoată de fiu predecedat (G. C., decedat în 11.07.2011), cu o cotă de 1/4 parte din masa succesorală. Dispune predarea masei succesorale în favoarea mo?tenitorilor legali, conform cotelor legale men?ionate. Dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la dreptul de concesiune al locului de mormânt din C. C. Cluj-Napoca, parcela W nr. 98, în suprafa?ă de 6 mp, prin atribuirea acestuia în întregime reclamantului, fără plata vreunei sulte către pârâte. Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Apelul şi motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25 noiembrie 2021.
Hotarare 7533/2021 din 25.11.2021AP: 25.11.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2021AP: 19.11.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2021AP: 05.11.2021
Incheiere de sedinta din 22.10.2021emitere adresa
Incheiere de sedinta din 18.06.2021depunere înscrisuri de catre reclamant
Incheiere de sedinta din 23.04.2021lipsa de procedura cu paratele
Incheiere de sedinta din 26.02.2021