F********* R****** S**
PârâtD********* L****** S******
ReclamantAdmite, în parte, acţiunea. Anulează decizia nr. 895/01.10.2020 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantei în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Respinge acţiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Obliga parata la plata către reclamanta a sumei de 3.800 lei reprezentând cheltuieli de judecata, onorariu avocat par?ial. Cu apel în 10 zile de la comunicare,care se depune la Tribunalul Bucureşti –Secţia a VIII a. Pronunţată azi 12.07.2021 , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 5380/2021 din 12.07.2021Amână pronunţarea pentru 12.07.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2021Amânat pentru a se depune înscrisuri la dosar.
Incheiere de sedinta din 09.06.2021Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 28.04.2021Amânat în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021Lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 27.01.2021