T*** M********* S***** - S***** A*** L* S** I***** J***** V***
CreditorA**** G**** M********* S*****
DebitorAdmite cererea de emitere a ordonanţei de plată, astfel cum a fost precizată. În temeiul art. 1022 alin. 1 Cod procedură civilă, ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 356,73 lei, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,01% pe zi, calculate asupra debitului principal (în cuantum de 27.846 lei), de la data scadenţei şi până la data de 26.08.2020, precum şi, în continuare, la plata penalităţilor de întârziere de 0,01% pe zi, calculate asupra debitului principal, până la data achitării efective (20.10.2020). Stabileşte termen de plată la 20 de zile de la comunicarea ordonanţei. Dispune obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei de 2.300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care suma de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (fila 1), iar suma de 2.100 lei, reprezentând onorariul avocaţial (filele 73-76). Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 13.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 8521/2020 din 13.11.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 13.11.2020, pentru deliberări. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor se va realiza prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 29.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2020