G**** N****** I*****
ReclamantP************ D****** T**** S******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să recalculeze indemnizaţia de concediu de odihnă acordată reclamantului, prin includerea în aceasta a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, pentru anii 2017,2018 2019, precum şi pentru viitor. Obligă pârâtul să plătească reclamantului diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită ca urmare a recalculării şi indemnizaţia plătită, sumele datorate urmând a fi actualizate în raport de rata inflaţiei până la momentul plăţii efective, precum şi dobânda legală calculată de la data scadenţei fiecărui drept şi până la achitarea integrală. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată, azi 13.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.
Hotarare 11/2021 din 13.01.2021Se comunică reclamantului adresa depusă la dosar de pârât
Incheiere de sedinta din 16.12.2020Se emite adresă către pârât pentru a comunica relaţii necesare soluţionării cauzei.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020