L******* A************
InculpatJ**** L***** D******
Parte civilăJ**** E***** V******
Parte civilăJ**** V***** G*******
Parte civilăM**** E****
Parte civilăDOSAR NR. 2672/262/2021 Admite cererea formulată de petenta-inculpată L******* A************.Prelungeşte dreptul de circulaţie a petentei, trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă” prevăzute de art. 192 alin. (2) C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile, dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti nr. 520/30.06.2022 a Judecătoriei Moreni. Soluţia se comunică procurorului, petentei şi IPJ Dâmboviţa-Serviciul Rutier. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.07.2022.
Incheiere de sedinta din 01.07.2022În baza art. 192 alin. 2 C.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpata L******* A************, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen, obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dambovita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 C.pen., inculpata va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, în condiţiile stabilite de instanţă. În temeiul art.93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei com. Gura Ocniţei , jud. Dâmboviţa sau în folosul şcolilor de pe raza , entităţi din comunitate ce figurează în baza de date a serviciului de probaţiune, pe o perioadă de 90 zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiei ce îi revine sau a săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere. În temeiul art.25 C.proc.pen. raportat la art.1357 C.civ.,admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă SPITALUL JUDE?EAN DE URGEN?Ă TÂRGOVISTE şi obligă partea responsabilă civilmente SC ASIGURARE-REASIGURARE CITY INSURENCE S.A la plata către acesta a sumei de 443,64 lei, daune materiale, asistenta medicala acordata lui Joita Aurel si suma de 212,29 lei pentru asistenta medicala acordata lui Joi?a Lucica Daniela. În temeiul art.25 C.proc.pen. raportat la art.1357 C.civ.,admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenta Elias şi obligă partea responsabilă civilmente SC ASIGURARE-REASIGURARE CITY INSURENCE S.A la plata către acesta a sumei de 471 lei , daune materiale, asistenta medicala acordata lui Joita Aurel . În temeiul art.274 alin.(1) Cod procedură penală, obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 1200 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 520/2022 din 30.06.2022la data de 30.06.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntariiAdmite cererea formulată de petenta-inculpată L******* A************.Prelungeşte dreptul de circulaţie a petentei, trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă” prevăzute de art. 192 alin. (2) C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.06.2022 şi până la data de 13.07.2022, inclusiv. Soluţia se comunică procurorului, petentei şi IPJ Dâmboviţa-Serviciul Rutier. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.06.2022.
Incheiere de sedinta din 07.06.2022pentru ca inculpata să depună înscrisuri in circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 24.05.2022Admite cererea formulată de petenta-inculpată L******* A************.Prelungeşte dreptul de circulaţie a petentei, trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă” prevăzute de art. 192 alin. (2) C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.05.2022 şi până la data de 14.06.2022, inclusiv. Soluţia se comunică procurorului, petentei şi IPJ Dâmboviţa-Serviciul Rutier. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.05.2022.
Incheiere de sedinta din 10.05.2022Admite cererea formulată de petenta-inculpată L******* A************.Prelungeşte dreptul de circulaţie a petentei, trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă” prevăzute de art. 192 alin. (2) C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.04.2022 şi până la data de 15.05.2022, inclusiv. Soluţia se comunică procurorului, petentei şi IPJ Dâmboviţa-Serviciul Rutier. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.04.2022.
Incheiere de sedinta din 12.04.2022La solicitarea domnului avocat POPESCU Dragoş, fiind in imposibilitate de prezentare
Incheiere de sedinta din 22.03.2022Admite cererea formulată de petenta-inculpată L******* A************.Prelungeşte dreptul de circulaţie a petentei, trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă” prevăzute de art. 192 alin. (2) C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.03.2022 şi până la data de 16.04.2022, inclusiv. Soluţia se comunică procurorului, petentului şi IPJ Dâmboviţa-Serviciul Rutier. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.03.2022.
Incheiere de sedinta din 15.03.2022