Dosar 2674/62/2020 din 03.09.2020

pretentii neaplicare majorare 15%


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2674/62/2020
Data dosar:
03.09.2020
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretentii neaplicare majorare 15%
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.12.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Sindicatul ”Spiru Haret” Braşov în numele membrei de sindicat, împotriva pârâtului Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională,şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite membrilor de sindicat, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite pentru îndeplinirea funcţiei de personal didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi didactic auxiliar din învăţământul special, prin aplicarea majorării de 15% la salariul de bază în plată deţinut, începând cu data de 01.01.2018, pe toată perioada cât sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea acestui drept şi a menţinerii dispoziţiilor legale care instituie acordarea majorării salariale acordate anterior, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare la aceste drepturi, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 22.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 1268/2020 din 22.12.2020
  • Sedinta din data de 16.12.2020 la ora 09:30

    Complet: MAS6
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va amâna pronunţarea la data de 22.12.2020, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD