C*** Z*****
PetentI************ D* P****** A* J******** H*******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul C*** Z*****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, împotriva procesului-verbal seria PHRX nr. 005598/12.09.2020, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel, în eventualitatea exercitării acestei căi de atac, se va depune la prezenta instanţă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 16.03.2020.
Hotarare 353/2021 din 16.03.2021Amâna pronunţarea la data de 16.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2021Se citează martorul la adresa indicată de petent şi asigurarea pentru martor a unui interpret autorizat pentru termenul următor.
Incheiere de sedinta din 02.02.2021Având în vedere solicitarea reprezentantei convenţionale a petentului, amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 12.01.2021