C***** B**** M****** F****** C* D** A***
Apelant ReclamantA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** B****
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de recurenta reclamantă CÂNDEA BUTAŞ MELINDA FLORINA în contradictoriu cu intimata-pârâtă A****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** B**** împotriva Sentinţei nr. 956/CA/2019 pronun?ată la 19.11.2019 de Tribunalul Bihor, pe care o casează în tot şi Rejudecând fondul: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Cândea Butaş Melinda Florina împotriva AJPIS Bihor. Dispune anularea Deciziei nr. 13555054256058 din 12.04.2019 şi a adresei nr. 8055/10.06.2019 emise de pârâtă. Obligă pe pârâtă la emiterea unei noi decizii privind aprobarea acordării indemnizaţiei de creştere copil prin care să se stabilească cuantumul indemnizaţiei la valoarea de 4663 lei. Obligă pe pârâtă la plata diferenţei dintre valoarea indemnizaţiei achitate şi valoarea stabilită prin prezenta decizie. Fără cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în recurs. DEFINITIVĂ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 03 iulie 2020.
Hotarare 355/2020 din 03.07.2020Amână pronuntarea în cauza la termenul din 03 iulie 2020- ora 14,00. Pronuntarea va avea loc prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2020Suspendat în baza Decretului nr. 240/14.04.2020 emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/16.03.2020 emis de Preşedintele României publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată stabilit în dosar nr. 2684/111/2019, de la data de 27.03.2020, la data de 08.05.2020, camera 61, et. 2, ora 9,00, complet R3CAF, pentru când vor fi citate părţile. Fără cale de atac. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 12.03.2020.
Incheierefinalacameraconsiliu din 12.03.2020