A********* A*****
ReclamantA********* I******
ReclamantP************** S******* R****** P*** M******* K*** R****** S*****
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect contesta?ie la executare, formulată de contestatorii A********* A***** şi A********* I******, în contradictoriu cu intimata Prosperocapital SaRL. Dispune întoarcerea executării silite efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 070CSF2073090002/29.10.2005 încheiat între Bancpost S.A. şi contestatori în dosarul execuţional nr. 331/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc Nica Gabriel. Dispune restabilirea situaţiei anterioare şi obligă creditoarea Prosperocapital SaRL la restituirea către contestatori, în solidar, a sumei de 3.848,51 lei, Obligă intimata să achite contestatorilor dobânda legală pentru suma la care a fost obligată la plată, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data restituirii. În temeiul art. 717 alin 2 coroborat cu art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă obligă intimata să achite Biroului Executorului Judecătoresc Nica Gabriel suma de 93 lei reprezentând contravaloare copie dosar executare nr. 331/2019. Executorie. Cu drept de apel, care se va introduce la Judecătoria Botoşani, în termen de 10 de zile de la comunicare, sub sancţiunea nulităţii Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 06.11.2020.
Hotarare 3273/2020 din 06.11.2020În temeiul art. 396 C.pr.civ. amână pronunţarea la data de 06.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2020În temeiul art. 396 C.pr.civ. amână pronunţarea la data de 23.10.2020. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi data de 08.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2020