N******** Ş* D**** Ş*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 4 şi 10 noul Cod de procedură penală, stabileşte în privinţa inculpatului: N D-Ş, , manipulant marfă la SC T SRL, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: -punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat ori neînregistrat, faptă prevăzută de art. 334 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod de procedură penală, pedeapsa de 9 luni închisoare. -conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere - faptă prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod de procedură penală, pedeapsa de 9 luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 38 al. 2 C.p şi 39 lit.”b” C.pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se va adăuga o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 5 luni şi 10 de zile închisoare, pedeapsa finală fiind de 1 an închisoare. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul dispoziţiilor art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere - să se prezinte la serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) lit. b, C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Călineşti sau Primăriei Ocna Şugatag, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Maramureş . În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 88 NCP va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 noul Cod procedură penală, inculpatul Perţa Ioan va fi obligat să plătească statului suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2021. PREŞEDINTE
Hotarare 125/2021 din 09.02.2021Pronunţare la data de 9.02.2021. Se va solicita fişa de cazuier a inculpatului.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2021