F****** I****
CreditorW****** P******** S**
DebitorAdmite cererea formulată de creditoarea F****** I**** în contradictoriu cu debitoarea SC. W****** P******** S**, astfel cum a fost precizată. Somează pe debitoare ca în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe, să îi achite creditoarei suma de 5960 euro aferentă contractului de împrumut din data de 19.03.2019, şi dobânda legală aferente debitului principal, calculată de la data scadenţei până data plăţii integrale a debitului. Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 5867,49 lei cheltuieli de judecată, din care taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei şi onorariu avocaţial în cuantum de 5667,49 lei. Cu drept de acţiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 28 Ianuarie 2021, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 82/2021 din 28.01.2021Amână pronunţarea la data de 28 ianuarie 2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 ianuarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2021Constantă că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă general, material şi teritorial pentru a soluţiona cauza de faţă. Dispune comunicarea către debitoare a unui exemplar de pe notele de şedinţă depuse de creditoare, cu menţiunea de a formula un punct de vedere. Prorogă discutarea probaţiunii şi a estimării duratei necesare pentru cercetarea procesului pentru termenul de judecată următor. Dispune citarea părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 12 ianuarie 2021, ora 12:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 29.09.2020