S* C******* J******** A** S*** S*
PârâtC****** N********** R********** P*** S********* E**** N****
ReclamantRespinge, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta Compania Judeţeană Apa Serv S.A. Respinge, ca nefondată, acţiunea modificată formulată de reclamantul Sindicatul Epcan Neamţ în numele şi pentru membrul său de sindicat, Cocîrţă Cristinel, în contradictoriu cu pârâta Compania Judeţeană Apa Serv S.A. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ, Secţia I civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 23.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art.402 Cod de procedură civilă.
Hotarare 615/2021 din 23.04.2021Termen pentru emiterea adresei dispusă de instanţă
Incheiere de sedinta din 13.11.2020