S***** R**** P*** C******** L**** A* M********** T********
ReclamantM********** T******** R********** P*** P*****
ReclamantG**** M*****
PârâtG**** M******
PârâtG**** A** M**** P*** R*********** L**** G**** M******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii Gâtej Marius, Gâtej Mariana şi Gâtej Ana Maria, prin reprezentant legal Gâtej Mariana. Obligă pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 2308,68 lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsă folosinţă imobil, calculate pentru perioada 01.10.2017-30.09.2020 şi în continuare până la data eliberării efective a imobilului. Respinge cererea formulată de reclamanţi privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.07.2021.
Hotarare 9372/2021 din 09.07.2021Amână pronunţarea la data de 09.07.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2021Amână pronunţarea la data de 23.06.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2021T: 17.06.2020, ora 09:00. Amână cauza pentru precizări.
Incheiere de sedinta din 29.04.2021Lipsă procedură. T. 29.04.2021, ora 09:00
Incheiere de sedinta din 04.02.2021