A*********** N*******
ReclamantS*** A**** S***
PârâtRespinge cererea de repunere pe rol a cauzei. Admite excepţia perimării. Constată cererea ca fiind perimată.
Hotarare 2731/2021 din 20.10.2021Suspendat ]n baza art. 242 Cod procedura civila.
Incheiere suspendare din 24.02.2021Amână judecarea cauzei la data de 24.02.2021.
Incheiere de sedinta din 02.12.2020Admite cererea formulată de pârât privind acordarea unui nou termen pentru lipsă de apărare. Pune în vedere apărătorului pârâtei să facă dovada angajării reclamantei şi dacă aceasta în prezent mai este salariata pârâtei. Pune în vedere reclamantei să precizeze dacă pentru capătul I al cererii solicită eliberarea unei adeverinţe sau acesta îmbracă şi forma unei acţiuni pentru perioada 1989 şi până în prezent, iar cu privire la capătul II să precizeze perioada pentru care solicită sporurile şi temeiul legal în baza căruia solicită acordarea sporurilor. Prorogă discutarea competenţei, conform art.131, 95 din Codul de procedură civilă şi 269 din Codul muncii, precum şi durata estimativă a procesului conform art.238 din Codul de procedură civilă, la termenul următor.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020