Dosar 2696/102/2020 din 29.12.2020

contestaţie decizie de sancţionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2696/102/2020
Data dosar:
29.12.2020
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2022 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Boar Ionuţ Claudiu (cu CNP şi domiciliul) în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Mureş (cu datele de identificare). Anulează în parte decizia nr. 272/03.12.2020 emisă de pârâtă, şi anume numai sub aspectul individualizării sancţiunii disciplinare, în sensul înlocuirii sancţiunii reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% cu sancţiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de o lună cu 10%. Obligă pârâta să îi restituie reclamantului sumele corespunzătoare reducerii salariului de bază pe o perioadă de două luni cu 10%. Respinge restul pretenţiilor reclamantului, ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 5.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretenţiilor formulate cu acest titlu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 7 iulie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 886/2022 din 07.07.2022
  • Sedinta din data de 22.06.2022 la ora 14:00

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2022
  • Sedinta din data de 30.05.2022 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Repus pe rol

    Cauza s-a repus pe rol urmând să fie citate părţile cu men?iunea de a depune în copie convocatorul emis în vederea cercetării disciplinare a reclamantului şi dovada comunicării acestuia. Termen de judecată stabilit la data de 22 iunie 2022.

    Incheiere de sedinta din 30.05.2022
  • Sedinta din data de 17.05.2022 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.05.2022
  • Sedinta din data de 05.05.2022 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2022
  • Sedinta din data de 21.04.2022 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2022
  • Sedinta din data de 12.04.2022 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2022
  • Sedinta din data de 29.03.2022 la ora 12:00

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2022
  • Sedinta din data de 07.02.2022 la ora 12:00

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    Pentru continuitatea completului

    Incheiere de sedinta din 07.02.2022
  • Sedinta din data de 06.12.2021 la ora 13:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    Se va cita martorul incuviintat

    Incheiere de sedinta din 06.12.2021
  • Sedinta din data de 01.11.2021 la ora 12:00

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    Incuviinteaza cererea de amanare avand in vedere lipsa martorului

    Incheiere de sedinta din 01.11.2021
  • Sedinta din data de 20.09.2021 la ora 13:00

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    audiere martor

    Incheiere de sedinta din 20.09.2021
  • Sedinta din data de 23.06.2021 la ora 13:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    - audiere martor

    Incheiere de sedinta din 23.06.2021
  • Sedinta din data de 27.05.2021 la ora 13:00

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    citam martorul cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 27.05.2021
  • Sedinta din data de 06.04.2021 la ora 13:00

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    termen pentru administrarea probelor incuviintate

    Incheiere de sedinta din 06.04.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD