N****** I****
InculpatÎn baza art. 346 al.1 C.p.p constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1161/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, privind pe inculpatul N****** I****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N****** I****. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 29.10.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 29.10.2020