K***** I***** I********** R* S*
ReclamantB******* C****** S*******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâta B******* C****** S*******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 338,64 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate şi suma de 132,1 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor contractuale facturate. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în continuare în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere, începând cu data de 28.11.2015, data scadenţei ultimei facturi, şi până la plata integrală a debitului principal. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Caransebeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi data de 09.10.2020.
Hotararecameraconsiliu2021/2020 din 09.10.2020Amână pronun?area cauzei la data de 09.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2020