M**** M*****
InculpatŞ********* E******
Parte civilăR******* M***** I****
Parte civilăC*** I******** S*
Parte responsabilă civilmenteŞ********* P***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul M**** M*****, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. (1) şi (2) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani , conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Roma sau Primăriei com. Nicşeni, jud. Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. Constată că la producerea accidentului victima Ştefănescu Gheorghe a avut o culpă de 50 % şi inculpatul M**** M***** o culpă de 50%. Obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare CITY INSURANCE S.A. să plătească, în locul inculpatului, părţii civile Ş********* E******, domiciliată în loc. Dealu Mare (mun. Dorohoi) nr. 35, jud. Botoşani, suma de 60.000 lei daune morale şi suma de 8.500 lei daune materiale, părţii civile Răducanu Alina, domiciliată în loc. Dealu Mare (mun. Dorohoi) nr. 35, jud. Botoşani, suma de 40.000 lei daune morale, părţii civile Ştefănescu Gheorghe Eugen, domiciliat în Bucureşti, Sector 2, str. Alexandru Donici nr. 20, suma de 40.000 lei daune morale, părţii civile ?tefănescu Paul, domiciliat în mun. Dorohoi, str. Horia nr. 37, jud. Botoşani, suma de 20.000 lei daune morale şi părţii civile R******* M***** I****, domiciliat în loc. Dealu Mare (mun. Dorohoi) nr. 35, jud. Botoşani, suma de 10.000 lei daune morale. Obligă partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare CITY INSURANCE S.A. să plătească părţii civile Ş********* E****** suma de 2.033,33 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare şi părţilor civile Răducanu Alina şi Ştefănescu Gheorghe Eugen, câte 33, 33 lei fiecăruia, cu acelaşi titlu. În baza art.398 rap. la art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 2.400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 2.150 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată azi, 26.10.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 220/2021 din 26.10.2021Amână deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii la data de 26 octombrie 2021. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 05 octombrie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2021Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii la data de 05 octombrie 2021. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 14 septembrie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2021Amână cauza pentru a se asigura prezenţa martorului Cojocaru Constantin.
Incheiere de sedinta din 25.05.2021Amână cauza pentru a se cita martorul lipsă.
Incheiere de sedinta din 20.04.2021Amână cauza pentru a se cita martorii pe latura civilă.
Incheiere de sedinta din 09.03.2021Amână cauza la cererea avocatului Filip Virgil.
Incheiere de sedinta din 16.02.2021termen solicitat de inculpat pentru a-şi angaja avocat;
Incheiere de sedinta din 12.01.2021